Budapesta: 8 lucruri care mi-au plăcut la nebunie


Budapesta reușește să mă surprindă de fiecare dată.

Am văzut Budapesta în urmă cu câțiva ani într-o excursie ce a inclus și Bratislava și Viena și mi-am promis că voi reveni într-o excursie full doar pentru capitala Ungariei.

Cred ca au trecut 4 ani de atunci și am reușit în sfârșit să revin la Budapesta. E un oraș pe care după ce îl vezi stai și te întrebi cum naiba au reușit atâția oameni să-l confunde cu Bucureștiul.

Și Bucureștiul are farmecul său, dar pentru mine Budapesta este mult, mult mai spectaculoasă. Poate și unde este un oraș la Dunăre, poate și unde a fost capitală de imperiu, cert e că vecinii noștri o capitală superbă.

1 CARTIEREUL EVREIESC

Văzusem majoritatea obiectivelor principale data trecută, așa ca acum încercat să descopăr o altă față a orașului.

În primul rând, cartierul evreiesc. E un fel de centru vechi la noi, doar că este mult mai mare și mult mai civilizat.

Zeci de straduțe cu case vechi, recondiționate si transformate în cluburi, pub-uri, restaurante, galerii de artă și tot felul de magazine.

Ruin Bars

Aici sunt și celebrele ruin bar-uri, un fel de Dianei 4 la noi, doar că apărute încă de prin 2001, mult mai mari și mai spectaculoase.

Sunt casele abandonate după al doilea război mondial, recondiționate în stil nonconformist, underground, fără design modern sau de lux, dar în care te afli în deplină siguranță.

Ruin bar-urile atrag turiști din toată lumea și au fost declarate cel mai fierbinte punct de distracție din Europa de către CNN.

Pe mine mă duc cu gândul la Berlin, deși nu am fost niciodată la Berin :). Poate și pentru că am văzut un Trabant tăiat pe jumătate folosit pe post de decor în unul dintre ele. Concerte, DJ, party-uri în fiecare noapte, cam de acolo modelul.

Am mers la Szimpla Kert, primul apărut, prin 2001, iar acolo am stat la o masă cu niște englezi pentru că toate mesele din toate încăperile de la toate etajele (da, e atât de mare!) erau ocupate.

Acolo am băut vin unguresc pentru că citisem că Ungaria începe să devină un producător important de vinuri. Nu sunt expert în vinuri, dar nu pot să spun că m-a dat pe spate, am încercat în mai multe locuri și am rămas cu un gust amar la propriu. 🙂

Fiind practic niște ruine, chiar mă gândeam cum stau ei la capitolul siguranță și dacă au aprobare de funcționare de la ISU al lor. Cred că au, pentru că erau multe semne către ieșiri de urgență, stingătoare și bodyguarzi la intrare ce păreau bine instruiți. Oricum, deși era plin, atmosfera era foarte degajată și aveai loc să respiri.

Mâncarea a fost mai bună decât vinul. Sunt o mulțime de localuri care arată bine și servesc mâncare delicioasă. Ai câte un Shift, Energiea sau Stadio la tot pasul, iar prețurile sunt la fel ca pe la noi.

Se pare ca ungurii adoră burgerii pentru ca sunt localuri de genul peste tot, nu toate extraordinar de bune.

La Karavan Street Food am vrut să încerc un langoș burger, adică o scoveargă clasică reinterpretată în burger, însă vânzătorul nu prea știa engleză și mi-a servit un langoș veggie, cu ardei și brânză de capră în loc de carne. Am încercat să-i explic, dar era frig si stătusem prea mult la coadă ca să mă mai chinui, așa că am plecat și am mâncat ce mi-a dat. #notimpressed.

Tot la Karavan am văzut și cel mai tare nume de stand de mâncare vegetariană, LAS VEGANS. :))

Cel mai bun burger a fost undeva lângă Dunăre, la Lucky 7, cel mai recomandat local de pe site-urile de specialitate. Locația nu arată deosebit, însă burgerul este delicios.

2 CEL MAI VECHI METROU DIN EUROPA

Dap, Budapesta e primul oraș de pe țărmul european care a avut metrou electric, în 1896!

Linia 1 a metroului din Budapesta a fost inclusă de UNESCO în lista patrimoniului mondial în 2002.

Ea funcționează în continuare foarte bine și o plimbare are un farmec aparte. De acum 100 și ceva de ani, ungurii au mai adăugat trei linii, ultima din ele terminată în 2014 după învestiții de 1,5 miliarde de euro.

În 2019 încep lucrările pentru a cincea linie de metrou și ceva îmi spune că o să fie gata înainte de cea din Drumul Taberei. 🙂

3 GRAFFITI

Ca orice oraș care se respectă, Budapesta încurajează arta în toate formele ei, chiar și cea de stradă.

Măzgălitul pe pereți este ilegal, însa artișitii vizuali primesc spații uriașe unde se pot exprima după cum doresc.

Așa că întâlnim picturi murale imense pe blocuri, ziduri sau în ruin bar-urile despre care scriam mai sus. Unele dintre ele n-au cum să nu te miște, cum este aceasta.

1 family torn apart by war
is too many

4 CEA MAI FRUMOASĂ CAFENEA DIN LUME?

Nici prin cap nu îmi trecea când am făcut rezervările pentru camera care ne-a găzduit la Budapesta că voi avea onoarea să stau chiar lângă cea mai frumoasă cafenea din lume.

Cel puțin așa e promovată New York Cafe din Budapesta. Este situată în hotelul Boscolo și e o adevarată bijuterie arhitecturală. Nu, nu am stat la Boscolo unde o cameră e 150 de euro pe noapte, ci într-un apart-hotel din zonă.

New York Cafe e prezentată ca o parte importantă din viața literară maghiară, fosta redacție a revistei Nyugat și chiar inima hotelului din care face parte. O adevarată comoară decorată cu fresce de Gusztav Mannheimer și Ferenc Eisenhut sau lămpi venețiene perțioase ce reflectă aurul placat pe pereți.

Pe cât e de frumoasă această cafenea, pe atât de aglomerată este. Se stă minute bune la coadă pentru a putea bea o cafea ca în La Belle Epoque – unii spun că merită. Un fel principal de mâncare costă 14-15 euro, iar un desert fin 8 euro.

New York Cafe - Budapesta

5 INSULA MARGARETA

Aici e cel mai mare parc din Budapesta, o locație imensă unde poți ajunge ușor cu metroul și autobuzul.

Pe insulă găsești o pajiște frumoasă, ruinele unei foste mănăstiri dominicane, un turn de apă cu vedere panoramică, o mini grădină japoneză, una de trandafiri și un imens complex sportiv.

Poți închiria biciclete sau te poți relaxa pe o bancă, pe iarbă, etc. E locul favorit pentru ședintele foto de la nunțile din Budapesta.

Insula Margareta - Budapesta

6 TRAFICUL DIN BUDAPESTA

Mi-a plăcut traficul din Budapesta, în sensul că nu prea este. Doar pe Podul cu Lanțuri se merge bară la bară, pe undeva de înțeles, aceasta fiind cea mai populară cale de trecere între Buda și Pesta.

Podul cu lanțuri - Budapesta

7 PANTOFII DE PE FALEZA DUNĂRII

O imagine care nu are cum să nu te impresioneze. Evreii maghiari erau executați pe malul Dunării pentru ca trupurile lor să cadă în apă și să fie duse de val.

Înainte de asta, li se ordona să își scoată pantofii, produse scumpe în acele vremuri de război. Cunoscută sub numele de “Pantofii de pe Faleza Dunării”, sculptura, conceptualizată de regizorul de film Can Togay şi sculptată de Gyula Pauer, are următorul mesaj: “În memoria victimelor împuşcate la Dunăre de către miliţienii Partidului Crucilor cu Săgeţi în 1944-1945. Ridicat 16 aprilie 2005”.

Pantofii de pe faleza Dunării - Budapesta

8 MR. FUNK

Pentru gogoșile în formă de Happy Poo! :))

Mr. Funk - Budapesta

Asta este cealaltă față a Budapestei, așa cum am văzut-o eu, pe lângă obiectivele clasice de vizitat. Bazilica Sfantului Ștefan, Podul cu Lanțuri Szechenyi, Bastionul Pescarilor, Castelul Buda, Gellert Hill, Parlamentul, Funicularul, Piața Eroilor, etc.

Mai multe imagini în galeria de mai jos.

 

Share
Email this to someoneShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook
Share
Email this to someoneShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *